Platon, Socrate și lecția de viață

scocrate

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.
Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.

Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria.

Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos. Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.

Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.

De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.
Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa.

Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.
Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia.
Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus: Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.

Socrate i-a spus: Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.

Dragostea nu înseamnă perfecţiune.
Căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una;
Fericirea este o stare de spirit autocâştigată de alegerea făcută;
Viaţa este bucuria de a fi împreună.

Reclame

Cum distrugi și vinzi o țară în 20 de ani

In memoriam Adrian Păunescu

20120602-123236.jpg

Îmi amintesc, copil fiind, la şcoală ne învăţau să fim mândri că al nostru drag popor nu a fost un popor de cotropitori. Atunci mă chinuia o mândrie copilărească, specifică fiinţei inocente uşor influenţabilă.
Acum, la maturitate, nu pot spune că situaţia este la fel: nu mai am acea mândrie din copilărie, ci un necaz chinuitor; asta pentru că am observat un lucru- cotropitorii (acei războinici de ieri) sunt invadatorii economici de azi, iar aceştia au un standard de viaţă pe care noi îl invidiem; imperiile lor teritoriale de altă dată sunt imperiile economice de azi- asupriţii sunt aceiaşi, adică noi- cu acelaşi trai amărât, iar din când în când mai primim o ciosvârtă să ne astâmpărăm o posibilă sete de revoltă!
Sincer, nu pot să-i condamn pe aceşti invadatori, cred că e în natura biologică a oamenilor să fie împărţiţi precum celelalte vieţuitoare, în prădători şi rumegători.
Nu-mi place să constat faptul că, întradevăr, avem comportamentul rumegătoarelor: speriaţi şi dezbinaţi. Urăsc şcoala pentru faptul că m-a învăţat să fiu mândru de statutul meu de necotropitor, urăsc şcoala pentru că mi-a impus statutul de rumegător, dându-mi drept exemplu înţelepciunea ciobanului mioritic; sincer, omul ăsta, ciobanul mioritic, trebuie dat ca exemplu negativ în şcoli, cum e posibil să ştii că unii vin să te omoare pentru a te tâlhări iar tu să te apuci să faci ordine în gospodărie, ca după episodul morţii gospodăria să fie ordonată? Să aibă ăia ce să fure mai bine? Preferam să ştiu că ciobanul mioritic le-a luat-o ălora înainte trimiţându-i el pe ei in mormânt (parcă unul din principiile româneşti spune că paza bună trece primejdia rea).
Vă amintiţi episodul din anii ’90, când unii dintre ai noştri strigau „nu ne vindem ţara!”? Au apărut apoi şi susţinători ai teoriilor conspiraţioniste care susţineau că împotriva României există un plan diabolic. Mulţi am râs, alţii am spus răspicat: „ai dom’le că n-are cum să se întâmple aşa ceva” (românul în blândeţea lui nu concepe că omul este predispus răului).
Iată că după douăzeci de ani, invadatorii nu se mai ascund, unii dintre ei îşi recunosc isprava pe faţă: „Pe 10 octombrie 2007, la trei luni după ce a devenit preşedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmaţie năucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în faţa a sute de reprezentanţi ai cercurilor diplomatice evreieşti: Israel cumpără România!” Vom spune: ei, şi ce dacă ne-au cumpărat! Numai că nu ne-au cumpărat spre binele nostru ci spre al lor. Avuţia noastră au cumpărat-o pe nimic (câteva zeci de miliarde de dolari a obţinut România pe o economie, fără a fi luate în calcul resursele solului şi subsolului, echivalată în 1990 la 800 de miliarde de dolari!). Dar faptul că ne-am vândut totul pe nimic nu este singura tristeţe, pentru că cei care ne-au cumpărat ne-au şi îndatorat, adică suntem şi cu gospodăria vândută şi cu bani îndatoraţi! Ce pot să spun despre aceşti băieţi pricepuţi care ne-au cumpărat?: bravo lor – ruşine nouă!
Ruşine pentru că nu am reacţionat de fel şi nu am apărat dreptul pe care l-am primit prin faptul că ne-am născut pe aceste meleaguri: acela de a fi stăpâni pe bogăţia pământului natal şi pe frumuseţea acestuia. Potentialii bogaţi sunt acum percepuţi ca cerşetori ai Europei (jignirea a fost difuzată pe toate canalele TV, când un distins francez a prezentat salutul românesc: o mână întinsă în semn de cerşeală – asta în timp ce românul întradevăr se zbate în sărăcie, sărăcie cauzată de faptul că şi francezii sunt unii dintre cei care storc România de bogăţie. Asta da batjocură: după ce ne sărăcesc mai şi râd de noi).
Datori nu suntem numai noi, ci şi generaţiile care ne vor urma: adică copiilor noştri le-am pregătit un viitor de sclavi! Întradevăr, noi generaţia post-revoluţie am distrus acest viitor, noi şi stimabilii guvernanţi de către noi aleşi: aceşti şacali aleşi drept păstori ai turmei, primind frâiele deciziei economice si politice, începând cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Mugur Isărescu, Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, Emil Boc, ş.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede şi a se menţine la Putere. Puterea a însemnat în schimb vânzarea bogatei grădini româneşti, cea care ne hrănea. Principalii cumpărători ai României sunt cu adevărat afacerişti israelieni şi tot ei sunt în spatele instituţiilor financiare care ne-au împovărat cu datorii. Prim-ministrul Israelului a raportat în kneset (parlamentul israelian) că misiunea de a cumpăra România a fost îndeplinită. După ce politicienii israelieni recunosc faptul că oamenii de afaceri israelieni au cumpărat România, aflăm şi scopul final al acestei acţiuni: actuala locaţie a statului israelian este una nesigură pentru poporul evreu, peste tot sunt înconjuraţi de state neprietenoase şi greu de stăpânit economic, sunt o enclavă într-o lume islamică. Prin cumpărarea României, israelienii pregătesc un teritoriu de rezervă pentru ei.
Vă miră acest aspect? Gândiţi-vă la faptul că dintotdeauna aceste meleaguri au fost râvnite de toţi. Să nu vă închipuiţi că băieţii ăştia sunt nişte neştiutori şi vor da buluc pe meleagurile româneşti, nu, se vor feri să întâmpine opoziţie din partea populaţiei. Ei vin încet, unii ca oameni de afaceri, apoi alţii ca angajaţi, adică încet şi cu răbdare.
Pentru a pregăti terenul propice mutării populaţiei israeliene pe teritoriul României se acţionează, astfel:
– în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;
– crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;
– îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;
– distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;
– disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă, etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor institutii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie – rezultatul s-a văzut!
Toate aceste acţiuni se desfăşoară sub directa îndrumare a cumpărătorilor acestei ţări şi sunt săvârşite de ai noştri aleşi, o şleahtă de pungaşi puşi pe jaf şi distrugere, că deh, popor, conducătorii cinstiţi se pare că nu îţi plac şi-ţi tai singur crenguţa de sub picioare.
În lipsa unităţii sociale nu rămâne decât să lansăm o rugăciune către ei, cumpărătorii meleagurilor şi bogăţiilor noastre, cei către care stăm cu mâna întinsă cerând bani pentru a supravieţui:
Te rugăm pe Tine, Prea Deşteptule Israel, Te rugăm pe Tine, Prea Descurcăreaţă Franţă (etc. că sunteţi mulţi) Fie-vă milă, o Vouă Preamăriţilor acestei lumi, de o populaţie neştiutoare dar şi nepăsătoare cu soarta ei, şi daţi-ne înapoi Preafrumoasa Grădină a Maicii Domnului şi bogăţiile ei, căci- pe principiul cade omul din pom şi păcat să nu tragă un pui de somn – noi v-am dat vouă această Grădină pe degeaba iar acum suntem goi în toate! Iar de-o fi să nu ştim iarăşi să o gospodărim, s-o gospodăriţi voi pentru noi şi să ne culegeţi şi nouă roadele!

Mentalitatea capitalistă

Un vapor a ancorat in Mexic, langa un micut sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor si i-a intrebat cat timp le ia sa prinda acei pesti.
– Nu foarte mult timp – au raspuns pescarii la unison.
– Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste?
Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor.
– Pai, si ce faceti in restul timpului? a intrebat turistul.
– Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantam la chitara cateva cantece si tot asa… Avem o viata plina.
Turistul i-a intrerupt:
– Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul asta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare.
– Si dupa asta? au intrebat pescarii.
– Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota de traulere. In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in
Mexico City , Los Angeles , sau poate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera.
– Si cam cat timp ne-ar lua asta? au intrebat pescarii.
– Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani, a replicat turistul.
– Si dupa asta?
– Dupa asta? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat interesant, a raspuns zambind larg turistul. Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari!
– Milioane? Serios? Si dupa asta? au intrebat pescarii.
– Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi.
– Cu tot respectul, domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul sa irosim douazeci si cinci de ani din viata?!?

Orașul minier

Cineva spunea despre cei de la Gold Corporation ca se pot apuca cu succes de PR, in caz ca proiectul Rosia Montana nu le va reusi. Si cata dreptate avea…

Zilele trecute am primit pe FB o invitatie la jocul „Orasul Minier”. In primul moment am fost tentat sa o arunc la cos, curiozitatea m-a impins sa vad despre ce e vorba. Era vorba despre un joc creat de Rosia Montana Gold Corporation in sprijinul campaniei de prostire a romanilor (eu asa o numesc), care avea drept scop atragerea de aderenti. Aderenti care, de ce sa nu o recunoastem, pot ingrosa numarul „sustinatorilor” in cazul unui bilant al acestei campanii de PR.

Imaginatia celor de la RMGC a atins apogeul, de la reclame cu mame, batrani, studenti si copii care inunda televizoarele la ore de maxima audienta, au trecut si in mediul virtual. Nu stiu ce agentie au in spate, cred ca GMP la inceput si apoi agentia lui Naumovici, dar sunt geniali. Nu vreau sa ma gandesc la sumele cheltuite pe acesta campanie, cred ca e vorba de zeci de milioane de euro din 2005 pana in prezent.

Si atunci imi pun urmatoarea intrebare, daca baietii astia au investit atatea milioane de euro intr-o campanie de PR, sustin ca vor mai investi alte zeci in investitii, nu mai spun de spagile date oficialilor romani, banii astia trebuie sa-i recupereze cumva, nu? Si daca nu le iese… ? 🙂

Se pare ca in aceasta lupta nimic nu este neglijat, campania de „convingere” a populatiei se duce pe toate planurile. Bravo RMGP!!!

Comerț cu adrese de mail

email_pic

Astazi am primit, pentru a xxx oara, un mesaj de genul „Din suflet rog trimite mai departe, sa ajutam aceasta persoana”, stiti voi, povestea cu Yahoo si AOL care dau cate un cent pentru fiecare mail, bla, bla, bla.
Oamenii astia care dau mai departe acest gen de mesaj chiar nu gandesc, pe bune…

Hai sa gandim logic, ce castiga Yahoo, AOL, Google what ever din aceste mesaje?!? NIMIC, zerooo, nada!!! Si atunci de ce ar da bani DEGEABA?!? V-ati intrebat vreodata asta? Pe lumea asta nimeni nu da nimic pe gratis, cu atat mai mult acesti giganti. Acel ROI (Return On Investment) este o chestie foarte tare, habar nu aveti cat pret se pune pe acest indicator intr-o companie mare, asa cum este Yahoo sau cei de teapa lor.

Acest gen de mesaje sunt utile unei singure categorii de persoane: SPAMMERII. Este o mana cereasca pentru ei. Au „material” gratis 🙂

M-am uitat putin (defect profesional 😉 printre adresele de mail, mai ales printre semnaturile celor care retransmit mesajul. Surpriza… sunt oameni cu pregatire, manageri la companii multinationale. Pai daca astia „pun botul” la astfel de prostii, am mari indoieli in privinta capacitatii lor de decizie, fara suparare. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca unele mesaje, ma refer la cele de origine, erau datate cu ani buni inainte de a le primi eu :))))))

Va las sa va ganditi si voi la asta…